cadoul meu...

In aceste zile am avut parte de cel mai mare si mai pretios cadou din toata lumea aceasta... Nu pot explica nici in cuvinte, nu pot arata nici prin fapte, stiu doar eu si cu mine ce se intampla in sufletul meu, ce vulcan imens a erupt, cum am ajuns pe cele mai inalte culmi ale lumii in care traiesc...
Sotia mea mi-a facut cel mai minunat cadou ce mi l-am dorit, poate inconstient, inca din ziua in care tocmai eu, omul de rand, am venit pe aceasta lume...
Impreuna am reusit sa realizam o minune! Sa avem langa noi ce ne-am dorit intotdeauna, un mic ingeras care sa ne fie alaturi si sa il privim cum creste alaturi de noi, cum gangureste, cum totul pentru noi se transforma in fericire!
Nu ma pot exprima... nu imi pot spune toate trairile mele... pot spune ca sunt foarte... un cuvant mult prea mic... foarte fericit!
Si cu toata fericirea mea am o ura pentru mine... constientizez ca noi barbatii suntem doar niste bucati de carne care se mandresc cu ceea ce femeile chinuie timp de 9 luni...
Recunosc ca si eu am facut la fel... si mi-e rusine de mine, dar am inteles, poate intr-o mica particica, ce inseamna 9 luni de sarcina... am invatat ce inseamna aceste 9 luni. Atat de mult imi respect sotia, cat si toate femeile ce poarta un copil in pantec si cu toata onoarea si mandria imi scot palaria in fata lor si fac o mare plecaciune pentru acest miracol cu care au fost inzestrate.
Tatici... viitori tatici... iubiti femeia de langa voi si purtati-va cu ea exact cum va purtati cu o icoana... Are tot meritul din lume sa o respectati si sa o iubiti, are tot dreptul din lume sa se impuna in fata barbatului... Are toate drepturile pamantesti si nu numai!

Multumesc minunata mea sotie!

foto...

Pentru  mine totul a inceput ca o joaca, un simplu cadou m-a ajutat sa iau un drum in viata ce s-a dovedit a fi plin de frumusete, plin de farmec. Totul a inceput la varsta de 16 ani cand am primit un aparat foto pe film, un aparat simplu, fara marca pe el, de fapt era un aparat vechi pe care l-a folosit o cunostiinta mai veche si odata cu innoirea „artileriei” personale, a decis sa mi-l dea mie pe acesta, in speranta ca voi fi atras de fotografie.

Microbul mi-a intrat repede in sange, incetul cu incetul am inceput sa ma joc cu el, pentru ca la urma urmei totul parea a fi o joaca. Tot ce mi se parea interesant imortalizam, fara sa imi pese ca raman fara pozitii pe film.

Odata cu aparitia aparatelor digitale, pretentiile mele au crescut, gandirea era diferita, puteam econimisi mai multi bani, pentru ca scapam de film, care avea doar 36 de pozitii si trebuia sa fiu atent la felul in care folosesc aparatul, pentru ca nu se putea refolosi.

Tin minte si acum ca in perioada in care mi-am cumparat aparatul foto, cel pe care mi-l permiteam in acea perioada, m-a facut sa strang 3 salarii pentru a putea duce la finalitate aceasta dorinta a mea de mai mult.

Odata cu trecerea la aparatul digital puteam testa diferite peisaje, diferite portrete de mai multe ori pentru ca imi permitea memoria  aparatului. Am reusit sa invat multe secrete ale fotografiei atat din pozele pe care le faceam si le analizam, cat si din tot felul de manuale de fotografie, articole din reviste de specialitate, idei impartasite de cei mai in varsta.

S-a dus si vremea aparatului mic ce arata ca o sapuniera si am trecut la cel profesional. Pentru mine s-au deschis alte orizonturi, am ajuns sa am mult mai multe asteptari de la mine, sa imi doresc mult mai mult, sa nu imi para rau de investitia pe care am facut-o.

O pasiune m-a dus la a ajunge sa fiu mandru de ceea ce am realizat.

Cand fotografiezi oamenii color, le fotografiezi hainele... Cand ii fotografiezi alb/negru, le fotografiezi sufletul. Fotografia alb negru da un aer "vintage" si vintage e "cool". Parca dintr-o data cand e alb/negru nu mai trebuie sa tii cont de reguli de compozitie si nu mai trebuie sa fii atent la cum iti transmiti mesajul. Fiecare vede un cadru intr-un anumit fel, fiecare are o preferinta, o inclinatie catre ceva anume. Nu putem sa judecam de ce face omul alb negru, poate asa vrea, asa ii place, are o inclinatie spre alb negru, nu il intereseaza culoarea intr-un anumit cadru, sau poate imaginile ii par mai expresive asa. La poza alb negru fata de una color, sentimentele sunt mai expresive, totul este privit dintr-o alta perspectiva.Te poate ajuta sa scoti in evidenta anumite trasaturi. cu cat o fotografie este mai simpla si mai "lipsita de detalii", cu atat e mai "curata".

Hai ca v-am pupat.

this is my life, this is my soul... part twenty

Hai ca v-am pupat.

this is my life, this is my soul... part eighteen

Hai ca v-am pupat.

Pragul de sus ti-l arata pe cel de jos

Ai probleme? Ai avut esecuri multe in viata? Ti-e frica de ele? Te cuprinde teama cand te gandesti la ce-ti rezerva viitorul?

Am o veste pentru tine: viitorul ti-a pregatit probleme si esecuri destule – ele vor veni, fie ca le prevezi sau nu, fie ca le doresti sau nu. Stiu ca-ti vine greu sa crezi, dar si oamenilor fericiti si celor nefericiti li se intampla destule de-a lungul vietii. Adevarata diferenta o va face felul in care fiecare se raporteaza la ele. Cand dai de necaz, tot ce conteaza e cum gandesti si cum actionezi. Aici,atitudinea este probabil singurul lucru care face diferenta intre prostime si oamenii de succes.

Am discutat in alte articole despre problemele care duc la complacere…

Moartea initiativei: „Nu gresi!”

Exista doua modele de educatie: educarea prin punitie (=pedeapsa) si educarea prin incurajare si recompensare. Primul model presupune penalizarea greselilor, pe cand cel de-al doilea rasplatirea reusitelor.

Parintii, sistemul de invatamant, armata si cei din sectorul managerial le folosesc pe amandoua – dar pun mai mare accent pe unul dintre ele.

Parintele care-si educa copilul prin pedeapsa ii reproseaza tot timpul ceva, il cearta, il plesneste si-i spune mereu: „nu pune mana!” / „nu e voie” / „nu te murdari” / „iti dau bataie” si asa mai departe. Are obiceiul sa-l pedepseasca trimitandu-l camera lui, ii taie din portia de bani de buzunar si nu-l lasa sa iasa pe-afara sau sa stea la calculator. Educatia cu care copilul pleaca de acasa e bazata pe „nu e voie”, si pentru el „gresala = penalizare”.

La scoala, educatorii si profesorii care folosesc modelul punitiv ii cearta pe copii cand coloreaza in afara liniilor, le scad nota la purtare, le pun absente in catalog si le umplu extemporalele cu observatii scrise in cerneala rosie, semne de exclamare si asa mai departe. In Evul Mediu, dascalii aveau niste nuiele cu care-i plesneau pe copii cand greseau rugaciunea. Multe voci care critica sistemul de invatamant din ziua de azi spun ca n-am evoluat enorm de mult, orice-am vrea noi sa credem. Sistemul educational bazat pe punitie le omoara copiilor initiativa, le inhiba libertatea de opinie si creativitatea. De-aici formulari de tipul „mai bine stai in banca ta”. Nu vrei sa gresesti, ca sa nu te penalizeze doamna invatatoare.

Reversul monedei: incurajarea initiativei si recompensarea

Ati auzit de modelul „trial and error”? Este un model care incurajeaza initiativa si experimentarea repetata, pana la gasirea solutiei. Cu alte cuvinte, „da-i drumul, apuca-te de treaba, iar cand faci greseli invata din ele”. Invata sa cazi, pentru ca a cadea nu e neaparat un lucru rau.

A cadea de pe bicicleta face parte din procesul invatarii mersului pe bicicleta, nu?

Thomas Edison a inventat, printre altele, lumina electrica. Ridica ochii spre tavan, priveste becul si realizeaza ca lumina artificiala din casa fiecaruia dintre noi a fost facilitata de inventia lui. Probabil stiti ca lui Edison i-au trebuit ani buni pana a reusit sa obtina un bec functional – a trecut prin nu mai putin de 6.000 de experimente. Multa lume il considera la vremea aia un nebun cuprins de o obsesie maladiva…si toti ii spuneau: „Omule, de ce nu te potolesti daca ai dat-o in bara de atatea si atatea ori?”. Oamenii devenisera sceptici si trasesera deja concluzia ca nu se poate obtine lumina cu ajutorul electricitatii. Dar Edison stia mai bine. Cand inventia i-a reusit, el a declarat: „Nu am dat gres de 6.000 de ori, ci am reusit sa dovedesc cu succes ca toate celelalte 6,000 de solutii nu sunt bune pentru producerea luminii electrice.”

Un mare strateg militar a fost intrebat la un moment dat cum de reusea de fiecare data sa-si invinga oponentul. „Marea lui problema”, a spus el, „este ca el isi doreste mai mult sa nu piarda decat isi doreste sa invinga.”. Oamenii care se feresc cu orice pret de potentiale greseli sunt niste fricosi si niste prosti strategi.

Invata sa cazi!

Toata povestea de mai sus am expus-o ca sa va explic cum oamenii ajung sa fie lasi si sa se fereasca de initiative de teama sa nu greseasca – si cum cei de succes isi transforma esecurile in puncte forte.


Intotdeauna am incercat sa transform orice dezastru intr-o ocazie”
– John D. Rockefeller

Asadar, care e remediul pentru modelul „nu gresi”?

Simplu! „Greseste!”. Da-ti voie sa gresesti. Accepta ideea ca e posibil sa cazi! Cand cazi, ridica-te si continua-ti drumul! Asuma-ti unele riscuri, nu fugi de ele!„Keep walking” spune un genial slogan publicitar.

Teama de vorbit in public

Un studiu a aratat cum frica de a vorbi in public ocupa un loc fruntas printre spaimele oamenilor – chiar inaintea fricii de moarte! Nu vrei sa vorbesti, de teama sa nu-i vezi pe cei din public dandu-si coate sau razand de tine. Jerry Seinfeld avea o gluma pe tema asta „Inchipuiti-va cum la o inmormantare, cel care trebuie sa tina un discurs se gandeste « O, Doamne, mai bine eram in locul celui din cosciug ! » ”.

Absurd, nu?

Care-i remediul propus de specialisti? „Invata sa cazi!”. Incepi sa vorbesti in fata unor grupuri mici, eventual de prieteni/colegi. Apoi, vorbeste unor grupuri din ce in ce mai mari, obisnuieste-te cu ideea … si ia-ti treptat avant! Da-ti voie sa gresesti, experimenteaza si invata din greseli.

Teama de abordare a persoanelor

La barbatii singuri, o mare problema o reprezinta abordarea unei femei. Va garantez ca exista si in jurul vostru sute de barbati care par increzatori in diferite situatii, dar tremura din toate incheieturile cand vine vorba sa abordeze o tipa.

Remediul? Invata sa cazi! Am cunoscut un consilier in ale seductiei (da, chiar exista Hitch si in realitate, inclusiv la noi, in Romania). Tipul mi-a explicat cum proceda ca sa-i vindece pe elevii lui. Mergea cu ei intr-un orasel de provincie, unde n-avea cum sa-i cunoasca nimeni. Si ii punea sa abordeze vreo 50 de tipe – fiind astfel respinsi de cateva zeci de ori intr-o singura zi.

Prin aceeasi initiere trec si vanzatorii „din usa in usa”. Dupa ce sunt refuzati si dati afara de cateva zeci de ori isi perfectioneaza abilitatile si tehnicile pentru a scadea rata refuzurilor.

Teama de investitii si de riscuri financiare

Oamenii nu se apropie de lumea afacerilor si a investitiilor pentru ca „e prea riscant”. De cate ori n-am auzit cu totii asa ceva? Robert Kyiosaki are o vorba mare:

„Auzim atata lume cum spune ca investitiile sunt riscante. E adevarat, sunt riscante! Dar cu ceva cunostinte si niste experienta, te poti feri de o buna parte dintre riscuri. Daca stam sa ne gandim, si condusul masinii e riscant. E suficient ca numai una dintre miile de masini din trafic sa faca o manevra gresita si te face praf in cateva secunde! (unde mai pui si problemele cu derapajul, vizibilitatea redusa, gropile etc.). Daca am avea aceeasi atitudine ca soferi, nu ne-am mai urca niciodata la volan, nu?”

Varianta locala a modelului trial and error este zicala romaneasca: „Din greseli invata omul!”. Mai exista si altele: „Pana nu te lovesti cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe-ala de jos.”. Anglofonii zic „You have to hit rock bottom before you start on your way back up.” – iata dovada ca intelepciunile astea sunt universale, nu cunosc granite geografice.

Wayne Dyer zicea: „Alearga inspre temerile tale, nu fugi din calea lor. Cand ai sa le intalnesti, vei vedea ca nu-s atat de groaznice pe cat par!”. Va suna cunoscuta ideea? „De ce ti-e frica nu scapi” se zice in popor. De ce sa te mai chinui sa fugi? Si vorba ceea, „n-o fi dracul atat de negru”, nu?

Daca v-ati uitat la meciuri de box, probabil ati vazut cum un boxeur atacat de o ploaie de pumni merge spre adversar si il ia in brate – ca sa-l impiedice sa-l mai loveasca, nu pentru ca-l iubeste. Alearga inspre teama ta, nu fugi din calea ei!

Invata sa cazi. Invata sa pierzi. „Ceea ce nu ma omoara ma face mai puternic” e citatul pe care il dau cel mai des semidoctii care nu l-au citit niciodata pe Nietzsche.


Nu cunosc bebelus care sa fi invatat sa mearga in doua picioare fara sa fi cazut de cateva ori. Si nu cunosc investitori care sa fi ajuns bogati fara sa fi pierdut vreodata sume mari de bani.


Bloggerul motivational Steve Pavlina are un articol intitulat „Show Me Your Battle Scars” – „Arata-mi ranile din lupta”. „No pain, no gain”, iti vor explica americanii. „Fara truda nu realizezi nimic”. Arata-mi cicatricile facute pe genunchi cand invatai sa mergi pe bicicleta! Arata-mi deceptiile pe care le-ai avut in dragoste pana sa cunosti persoana potrivita!


Esecurile ii inspira pe invingatori. Si tot esecurile ii distrug pe ratati. Acesta este cel mai mare secret al invingatorilor. Un secret pe care ratatii nu-l cunosc.~ Robert Kiyosaki

Concluzie?

Astazi sper ca am reusit sa va conving sa va asumati mai multe riscuri si sa nu mai lasati esecurile sa va doboare complet. Acceptati esecul ca fiind o parte din procesul invatarii si, pana la urma, al evolutiei noastre.

Fiti atenti la ce va spune vocea interioara. Data viitoare cand o auziti spunand „e riscant!” sau „daca nu ne iese?” sau „ce faci dac-o dai in bara?”, ganditi-va de doua ori – mai ales prin prisma celor citite acum. Cu mai mult curaj, e posibil sa luati decizii mai intelepte.

Nu cred ca exista un mod mai frumos de a incheia decat sa privim urmatorul clip, care reuseste sa sintetizeze perfect ce-am spus pana acum. Mesajul lui e cat se poate de simplu: INDRAZNESTE!

Exista o vorba care tare buna mai este... prima oara cand faci ceva gresit e nestiinta, a doua oara este prostie.


Hai ca v-am pupat.

1 Iunie

Ce element din viata noastra este mai minunat decat COPILARIA? Ar mai fi cateva... Casatoria, venirea pe lume a primului copil, primii pasi facuti de cel mic in lume... Sunt multe elemente care ne pot face viata fericita, insa trebuie sa acord atentie maxima, astazi cel putin, doar unuia... COPILARIA


Ce este copilaria? Ar fi foarte multe feluri in care as putea sa o caracterizez...

Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.

Copilărie. Perioadă a vieţii umane, intermediară între idioţia prunciei şi nebunia tinereţii - ladoi paşi de păcatele maturităţii şi la trei de regretele bătrâneţii.

Oamenii aceştia fără copilărie n-au nici amintire, nici viitor; au numai prezent, dar un prezent material, fără farmec, cu totul pozitiv. "Fă cum au făcut şi părinţii tăi", asta e fraza banală.

Oamenii care au avut copilării fericite sunt minunaţi, dar obişnuiţi... O copilărie nefericită te face să-ţi foloseşti imaginaţia pentru a crea o lume în care să fii fericit. Foloseşte-te de suferinţă. Acesta ţi-e darul ce ţi-a fost dat

Dar ce e o copilărie fericită...? O bunică generoasă, visuri de o viaţă, jocuri naive şi hazlii, un bunic blând, abecedarul, primele litere, iar mai apoi, o scrisoare pentru mamă, prietenii, zilele de vară când încerci să stai treaz şi să numeri stelele şi un loc în care ai voie să fii copil, să-ţi imaginezi o lume mai bună, să visezi cu ochii deschişi.

Eşti ca un adult care, privind spre copilărie, îşi dă seama că n-a apreciat-o niciodată. Nu poţi, ca bărbat, să te întorci la grădiniţă ca să te joci şi să ceri dragoste şi grijă numai pentru că acum le cunoşti valoarea.

"Banii te-nvaţă a vorbi, hainele a merge". Vorbele tatii vin din îndepărtata copilărie şi-mi fac morişcă urechilor. A gândi într-un anume fel nu te învaţă oare tot hainele? Nu! Ele te-nvaţă a merge, e clar! Dacă aş fi îmbrăcat în nişte haine strenţuroase, desculţ, în mijlocul străzii, bătaia de joc a copiilor care ar folosi beţele pentru a-mi arăta găurile pantalonilor într-un anume loc mai cu seamă, ce ar fi! Dar dacă m-aş afla într-un costum alb, impecabil croit şi turnat pe trupul meu atletic, inspectând strada mare cu o dataşare necăutată... ce ar fi?! Dracul s-o ia de treabă! Tot haina face pe om şi tot ea te învaţă a merge. Clar!

Se spune ca in viata, chiar daca noi credem ca am ajuns la acea maturitate pe care o cautam, de fapt inca suntem in perioada in care copilarim. Este valabil pentru toti, nu exista nici o exceptie.

In momentul in care in viata avem parte de lucruri mari, de schimbari, de noi oportunitati, trebuie sa le luam in calcul, pentru ca nimic nu se intampla la voia intamplarii, totul in viata are un rost...

La Multi Ani copii...

Hai ca v-am pupat.

Best of...

Suntem oameni, gresim, mintim, ne ascundem, ne ferim, dar nu putem uri. Sustinem ca uram atunci cand ajungem sa iubim si teama ne inconjoara. Un sentiment ciudat... Dar nerecomandat. Fiti naturali si ascultati-va inimile caci ele stiu ce e bine


Căutăm fericirea peste tot, dar suntem precum cerşetorul din povestea lui Tolstoi, care şi-a petrecut viaţa cerând trecătorilor câţiva bănuţi, fără să ştie că stătuse tot timpul deasupra unei comori. Comoara noastră – perfecţiunea noastră – există deja în noi. Dar pentru a o atinge, trebuie să lăsăm deoparte agitaţia continuă a minţii, să renunţăm la dorinţele egoului. Şi să intrăm în tăcerea inimilor noastre.


Renun­ţarea nu este o decizie de a nega acţiunea. Renunţarea este o decizie de a nega nevoia pentru un anumit rezultat.


Singurul mod de a fi multumit de viatã e sã te cãsãtoresti cu cel mai bun prieten. Se fac sã râdã reciproc.


ochii te vor trada spunandu-i ca o vei astepta.apoi tot ochii o vor plange vazand-o unde nu e.Daca s-ar si intoarce sau nu,va conta doar pentru tine caci ochii tai o vor avea oricum.Va fi in ochii tai in fiecare secunda in care clipesti si in fiecare moment in care doar ai impresia ca te uiti in gol fara sa-ti dai seama ca ochii tai privesc la ochii care nu se vad.ochii care nu se vad se simt


Şi ai să citeşti zilnic de acum înainte, luni, ani, secole ceea ce se petrece în sufletul meu, dacă nu vii să-mi iei mâinile şi să descoperi în ochii mei marea dragoste pe care mi-ai sădit-o şi pe care nu poţi s-o fărâmi orice ai face, pentru că e opera ta, nu a mea.


Nu cred că schimbarea ta s-a produs ca urmare a înţelegerii acestei greşeli. Pur şi simplu ai început să realizezi ce-ai pierdut şi să sângerezi. Te sfâşia disperarea ireversibilului. Te-am surprins plângând în hohote. Alt plâns, cu care te ascundeai de ochii mei. Am văzut în ochii tăi că nu mai îndrăzneşti să cerşeşti iertare, singură nu te puteai ierta.


Numele tău e dulce şi încântător. E-al tău, cum aroma unui fruct e a lui. Numele tău e brun, cu obraji albi, ochi caprui şi buze roşii, ca şi tine. Numele tău e mlădios ca şi trupul tău, creanga mea de alun. Numele tău e tânăr ca şi tine, izvorul meu şi-al caprioarelor. Numele tău eşti tu; şi tu eşti pe buzele mele ca un cântec. Îl spun, şi-mi vine să plâng.


Iubirea noastră se va hrăni din greşeli şi din dureri, aşa cum focul se hrăneşte din tot ceea ce îi stă în cale... Dar iubirea noastră nu va fi păcat, cum focul însuşi nu este lemnul putred pe care îl mistuie.


Femeia, care în zilele noastre, dintr-un motiv sau altul, se simte triumfătoare întrucât bărbatul şi-a depus majoritatea armelor în mâinile ei, se uită la partenerul masculin cu dispreţ, socotindu-l ridicol. În timp ce bărbatul, ştiind că şi-a cedat femeii avantajele şi neavând suficientă forţă să le redobândească, se uită la femeie cu un intens resentiment.


Uita-ma dar nu ma uita, uraste-ma dar iubeste-ma, arunca-ma dar pastreaza-ma, scoate-ma dar pastreaza-ma in inima ta, ascunde-ma dar arata-ma tuturor, fii a mea pentru totdeauna si atat


Femeilor,puneţi-vă o mască,masca de feminitate primordială,de Femeie la modul 
absolut,trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal,pe cord de amor,pe trup fierbinte,vă veţi descoperi voi înşivă,fantasmele voastre,dragostea care musteşte în voi pentru viaţă,faţă de voi înşivă,vă veţi
lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre ţara interzisă 
descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte.


Femeia este Lumină şi Întuneric! Este înger şi demon! Te aduce pe lume; îţi netezeşte calea paşilor; te ridică şi te mângâie, când viaţa te loveşte; preia povara zilelor negre pe ai săi umeri şi uită a fi femeie, după ce devine mamă. Femeia te învaţă Arta Sacrificiului Suprem, atunci când în ea predomină partea luminoasă. Şi tot femeia este cea ce te determină să te laşi pradă instinctelor primare, atunci când Întunericul îi este Călăuza Sufetului. Femeia este Yin şi Yang, însă doar ea ştie care îi sunt proporţiile acestei dualităţi.


Cand devine ‘indragosteala’ realmente o dependenta?Pai
da, stim cu totii, e foarte usor sa te pomenesti absorbit de propria-ti
poveste de dragoste, la fel cum este foarte greu sa realizam ce se
petrece cu noi cand obsesiile noastre izbucnesc in actiuni necontrolate.


Timpul este
un adversar pe care este bine să ţi-l faci prieten. Sunt oameni pentru
care timpul lucrează împotriva lor şi sunt oameni pentru care timpul
este aliatul în atingerea obiectivelor. Numărătoarea inversă ne apropie
tot mai mult de un deznodămând pe care unii şi l-au programat, iar alţii
nu.


Sa iubesti implica riscul de a nu fi iubit inapoi. Sa speri implica
riscul de a fi ranit. Sa incerci inseamna sa risti sa dai gres, dar
riscuile trebuie asumate, deoarece cel mai mare risc in viata e sa nu-ti
asumi niciun risc


Greşelile
sunt acceptate, nimic nu este în neregulă cu ele. Toată lumea comite
greşeli şi toată lumea trebuie să le comită. Nu cere perfecţiune.
Greşelile sunt bune, ele te fac să fii uman. Altfel, ori vei fi
neomenesc, ori supraomenesc, şi nici una dintre aceste variante nu este
benefică.


Timpul
este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se
tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care
sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.


Trebuie să
căutam dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri,
zile, săptămâni de decepţii şi tristeţi. Căci în clipa în care pornim
în căutarea iubirii şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne
salvează.


Rareori ne 
dăm seama că suntem împresuraţi de extraordinar. Miracolele se întâmplă
în jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arată drumul, îngerii insistă
să fie auziţi, dar noi, fiindcă suntem învăţaţi că există formule pentru
a ajunge până la Dumnezeu, nu luăm seama la nimic din toate acestea. Nu
pricepem că El se află oriunde Îl lăsăm să intre.




Hai ca v-am pupat.